Posts Tagged 'pseudoclasament'

Cum să fii cercetător de top pentru doar 20 Euro

Se zguduie „internetul moldovenesc” de succesele unor savanți moldoveni. Tot mai mulți postează că sunt în topul celor mai buni din propria instituție și din țară, iar colegii îi felicită și le urează noi succese.

Curios de acest fapt și auzind pentru prima oară de „World Scientist and University Rankings 2022”, la care fac referire autorii postărilor, am încercat să văd ce este cu acest clasament (pe anul 2022?). O minimă documentare pe site-ul clasamentului-minune este suficientă ca să-ți dai seama că este vorba despre o afacere, din care cineva s-a gândit să scoată bani, mizând pe orgoliu, lipsa de discernământ, dorința de recunoaștere a oamenilor și alte lucruri pe care deja psihologii le-ar putea explica mai bine. Iar schema folosită este una banală: afaceriștii din domeniul academic au luat datele din Google Scholar și au întocmit clasamentele celor mai buni cercetători pe țări (luând datele publice din profilurile acestora). Apoi au promovat intens acest clasament prin rețele de socializare, folosind diferite metode de marketing. Mesajul transmis este că oricine poate fi inclus în clasament (fără a avea publicații în baze de date internaționale importate) dacă are profil în Google scholar și… dacă plătește doar 20 Euro.

Citește în continuare ‘Cum să fii cercetător de top pentru doar 20 Euro’
Publicitate

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.19):

Oricine are dreptul la opinie şi la exprimare deschisă. Acest drept include libertatea de a promova o opinie fără niciun fel de îngrădire şi de a căuta, a primi şi a comunica informaţii şi idei prin orice mijloace şi fără niciun fel de constrângere.

Introduceti adresa Dvs. de email pentru a primi notificari despre noile postari

Categorii