Recent am frunzărit cartea lui Jean-Luc Hennig ”Apologia plagiatului”, care mi-a fost oferită de o netățeancă, cred că și din intenția (pe care o apreciez) de a mă feri de interpretarea unilaterală, îngustă a fenomenului.
Așadar, ce spune autorul în apărarea plagiatului (şi de fapt în apărarea sa, pentru că lucrarea reprezintă și rodul autojustificării autorului, prins și el cu ”mâța-n sac”): ”totul ne aparține, după cum, la fel de bine, nimic nu ne aparține”; ”plagiatul este cel mai răspândit lucru pe lume: toată lumea a plagiat, mai devreme sau mai târziu”; ”plagiatul are la bază lectura sau informația de orice fel, fiind prin urmare un viciu cultural constitutiv”; ”pentru a fi întru totul liber de tentație, trebuie să-ți stingi ego-ul, să renunți definitiv la scris, să amuțești”; ”un text nu este altceva decât amprenta altui text”. Iar ca o sentință: ”nu poți fi original decât într-o limbă nevorbită pe Pământ, întrucât orice limbă naturală este suma tuturor discursurilor care o actualizează, majoritatea acestor discursuri purtând mereu semnul alterității”.
Gheorghe Cuciureanu 