Posts Tagged 'doctorat'



Nu atentaţi la bunele practici în doctorat!

22„Legea și etica universitară sunt bariere în fața cărora se opresc fraierii, peste care sar șmecherii și pe sub care se strecoară valeții celor din urmă”, e percepţia unei bune părţi a persoanelor implicate în procesul susţinerii doctoratelor. Aceasta este una din concluziile articolului „Cine subminează interesul naţional?„, scris de  Mihaela Miroiu. Citește în continuare ‘Nu atentaţi la bunele practici în doctorat!’

Publicitate

Asociaţia Ad-Astra câştigă un proces cu Ministerul Educaţiei din România

ad-astraAsociaţia Ad-Astra a cerut în instanţă anularea Ordinului Ministerului Educaţiei nr. 3121/27.01.2015 prin care a relaxat condițiile pe care un profesor trebuie să le îndeplinească pentru a putea coordona studenți la doctorat.

În decizia Curţii de Apel Bucureşti se arată că ”Anulează Ordinul nr. 3121/27.01.2015 privind organizarea și desfășurarea procesului de obținere a atestatului de abilitare, emis de pârât Ministerul Educației și Cercetării științifice. Ia act că reclamantă își rezervă dreptul a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la prezența instanță”. Ministrul Educației a declarat că Ministerul va face recurs şi  a anunțat că deja 103 persoane au obținut atestatul de abilitare în baza acestui ordin.

Mai multe informaţii puteţi găsi aici sau pe site-ul Asociaţiei Ad-Astra.

De ce … doctor habilitat?

DSC_6899Am primit azi diploma de doctor habilitat. Nu spun asta pentru a primi felicitări, ci mai degrabă pentru … a mă justifica că am decis să susţin teza de doctor habilitat. Eu care spuneam că nu-mi doresc şi nu-mi este necesar acest lucru. Ce s-a schimbat şi care sunt cauzele susţinerii acestei teze peste 5 ani de la absolvirea stagiului de postdoctorat?

Citește în continuare ‘De ce … doctor habilitat?’

Are rost abilitarea cu drept de conducător de doctorat în Republica Moldova?

Nu are rost dacă:

– se aprobă abilitarea persoanelor care de fapt nu efectuează activităţi ştiinţifice, de ex., au doar două publicaţii ştiinţifice în ultimii 5 ani;

– nu sunt respectate cerinţele regulamentare de abilitare (de altfel foarte uşor de îndeplinit) pentru anumite persoane sau pentru persoane din anumite instituţii;

– există paralel şi procedura de abilitare cu drept de conducător de doctorat şi cea de conferire a gradului de doctor habilitat (în alte ţări unde acest grad se conferă aceasta semnifică şi dreptul de conducere a doctoratului).

Are rost dacă se aprobă criterii care asigură selectarea cercetătorilor care fac cu adevărat ştiinţă şi îi pot îndruma pe discipoli să facă ştiinţă modernă. Şi, cel mai important, dacă aceste criterii se respectă în procesul de abilitare cu drept de conducător de doctorat.

Părerea mea.

Cum evaluăm tezele de doctorat în Republica Moldova?

evaluare-tezeConform prevederilor Regulamentului privind organizarea studiilor superioare de doctorat, ciclul III, aprobat la sfârşitul anului 2014 prin Hotărâre de Guvern, pe baza susţinerii publice a tezei de doctorat şi a rapoartelor referenţilor oficiali, fiecărei teze de doctorat îi va fi atribuit unul din următoarele calificative: „Excelent”, „Foarte bine”, „Bine”, „Satisfăcător” şi „Nesatisfăcător”. Pentru a implementa această prevedere, avem nevoie de o metodologie clară şi argumentată de atribuire a calificativelor. Citește în continuare ‘Cum evaluăm tezele de doctorat în Republica Moldova?’

Ce le lipseste universităţilor din Republica Moldova să fie în clasamentele internaţionale?

imagine-university-rankingClasamentele internaţionale ale universităţilor au devenit un instrument în competiţia pentru atragerea studenţilor, fondurilor şi partenerilor de cooperare. În acest context, într-un studiu recent, am incercat să văd cum se fac clasamentele internaţionale, dacă sunt prezente şi pe ce locuri universităţile din Republica Moldova şi din regiune, ce le lipseşte universităţilor noastre să fie mai bine apreciate la nivel internaţional.

Citește în continuare ‘Ce le lipseste universităţilor din Republica Moldova să fie în clasamentele internaţionale?’

La Moldova1 despre scolile doctorale

Imi exprim parerea ca etrm important sa se asigure o masa critica in studiile doctorale.

Mai multe la http://trm.md/ro/tiin-a-i-inovare/stiinta-si-inovare-emisiune-din-26-iulie-2014/

Efectele educației doctorale

Ce este mai important în doctorat: teza sau candidatul?

King_doctorate-1Părerile privind rezultatul prioritar al studiilor doctorale s-au schimbat semnificativ în ultimii ani în lume. Chiar dacă gradul ştiinţific este conferit în continuare în urma prezentării unei cercetări riguroase, sub formă de teză, drept rezultat principal al studiilor doctorale este recunoscut absolventul de doctorat – o persoană care a dobândit anumite competenţe şi mod de gândire ca urmare a învăţării prin cercetare. Deoarece doar o mică parte din deţinătorii de grad ştiinţific urmează o carieră tradiţională în cercetare, devin relevante competenţele obţinute în procesul de soluţionare a problemelor intelectuale şi practice ale proiectului de cercetare: creativitatea, calităţile de lider, rigoarea şi capacitatea de a face faţă diferitor tipuri de provocări. Cu toate acestea, teza rămâne dovada unui proiect de cercetare de succes şi o reflectare a capacităţilor de cercetător al deţinătorului gradului. Ea poate avea diferite forme (monografie sau o serie de lucrări), dar trebuie să fie o contribuţie originală şi, eventual, să ducă la inovare în toate sectoarele societăţii.

Citește în continuare ‘Efectele educației doctorale’

Cât se cheltuiește pentru studiile doctorale în Republica Moldova?

Strategia-Educatia-2020Nu am putut afla un răspuns exact la această întrebare nici azi, deși m-am dus la dezbaterile pe marginea proiectului Strategiei Educația-2020, care au avut loc la Academia de Ştiinţe a Moldovei, inclusiv pentru acest lucru. Răspunsul doamnei ministru Maia Sandu la solicitarea domnului academician Valeriu Canţer de a explica cifra de 88,2 mil.lei, indicată în proiectul menţionat ca fiind cheltuieli pentru învăţământul postuniversitar, nu a fost unul care să mă convingă că cifra este una corectă. Nu a fost indicată sursa acesteia, ci s-a spus doar  că ea include toate categoriile de cheltuieli pentru studiile doctorale.

Citește în continuare ‘Cât se cheltuiește pentru studiile doctorale în Republica Moldova?’

De ce fel de doctorat are nevoie Republica Moldova?

graduationMotive pentru a ne pune această întrebare au servit lansarea unor noi proiecte de acte legislative care vizează procesul de studii doctorale şi îndeosebi aprobarea în prima lectură, de către Parlament, a modificărilor la Legea învăţământului. Nu e cazul să discutăm actualitatea acestora, mai ales ţinând seama că Republica Moldova este parte a procesului Bologna încă din anul 2005, ceea ce presupune schimbări majore inclusiv în legislaţia din domeniu. Nu dorim să  analizăm nici măcar oportunitatea unor modificări într-un act normativ din anul 1995, deşi ar fi mult mai logic mai întâi o discutare şi aprobare a strategiei educaţiei, lansată recent, după care să fie adoptată o lege nouă sau un cod, care ar transpune obiectivele strategice în mecanisme legislative. Concomitent, ar fi necesară actualizarea Codului cu privire la ştiinţă şi inovare în baza Strategiei, propusă recent de Academia de Ştiințe, și în corelație cu proiectele legislației educaționale. În contextul examinării și aprobării concomitente a cadrului legislativ în sistemele de educație și cercetare, menționăm că în această vară în Franța a fost lansată reforma educației universitare și cercetării în baza unei legi integrate a învățământului superior și a științei.

Citește în continuare ‘De ce fel de doctorat are nevoie Republica Moldova?’


Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (art.19):

Oricine are dreptul la opinie şi la exprimare deschisă. Acest drept include libertatea de a promova o opinie fără niciun fel de îngrădire şi de a căuta, a primi şi a comunica informaţii şi idei prin orice mijloace şi fără niciun fel de constrângere.

Introduceti adresa Dvs. de email pentru a primi notificari despre noile postari

Categorii