Câteva propuneri privind cercetarea științifică în Republica Moldova

În contextul vizitei experților europeni din cadrul instrumentului european de susținere a politicilor, dar și a discuțiilor avute, iată câteva gânduri referitor la 3 probleme a sistemului național de cercetare-dezvoltare:

1. Subfinanțare cronică și finanțare instituțională complementară celei competitive: finanțarea cercetării-dezvoltării în Republica Moldova este una din cele mai reduse la nivel european (circa 0,23% din PIB față de 2,32% în UE, date pe anul 2020); finanțarea instituțională nu asigură menținerea și dezvoltarea capacităților, ci se oferă în special pentru realizarea proiectelor de cercetare, fără existența criterii mai clare.

Propuneri:

1) creșterea substanțială a finanțării cercetării științifice și stabilirea unui obiectiv pe 5 ani de a ajunge (măcar) la 0,75% din PIB, inclusiv 0,5% din fonduri publice (obiectivul UE este 3% din PIB pentru cercetare, inclusiv 1,25% din fonduri publice).

2) alocarea finanțării instituționale transparent, conform unor criterii recunoscute internațional (necesitatea retribuirii personalului angajat, a dezvoltării și menținerii infrastructurii și a stimulării performanței științifice), pentru a asigura sustenabilitatea cercetării științifice (inclusiv menținerea unui potențial uman).

3) corelarea finanțării instituționale cu necesitatea existenței unui număr suficient de cercetători științifici, fără a stabili în acte cote obligatorii a finanțării competitive și instituționale. Având în vedere că acum numărul cercetătorilor este mic (avem de aproape 11 ori mai puțini cercetători raportat la populație decât media UE – în 2019 (vezi figura de mai jos), am putea stabili un obiectiv de a atinge în următorii 5 ani (să zicem) minim 1/3 din media UE a numărului cercetătorilor la 1 mil locuitori. Astfel ar exista obligația de a a finanța obligatoriu un număr de cercetători cu infrastructura necesară. Cota finanțării instituționale care va reieși va depinde de volumul total de finanțare a cercetării – dacă volumul va fi mic, atunci această cotă poate ajunge și la 80%, dacă va fi mare – poate fi și sub 40%.

2. Riscul dispariției profesiei (funcției) de cercetător științific și a centrelor științifice: activitatea de cercetare poate devine un hobby sau o activitate secundară (în proiectele naționale realizate acum doar circa 29% din cercetători sunt angajați pe o normă științifică întreagă, iar peste 55% – pe 0,5 normă, iar din universități – fiecare a 3 persoană este angajată pe 0,25 normă). Când se vor finaliza proiectele de cercetare naționale în 2023, ne-am putea trezi că universitățile la care au fost alipite institutele de cercetare în urma fuziunii, folosindu-se de autonomia universitară, să nu mai finanțeze cercetători titular, ci doar activitatea științifică a cadrelor didactice. Mai ales că în prezent cercetătorii nu sunt aleși în funcții de cercetare, ci sunt angajați în urma câștigării concursurilor de proiecte. Nu este prea este clar care ar fi interesul universităților să păstreze funcții și centre de cercetare (cel puțin până acum politica universităților de a susține cercetarea a fost limitată în lipsa unor stimulente la nivel național).

Propunere: elaborarea (cu ajutorul experților europeni) și implementarea unor mecanisme pentru ca să fie păstrate funcțiile (pozițiile) de cercetător științific (într-un număr care să asigure atingerea obiectivului menționat la punctul anterior anterior) și să fie menținute și dezvoltate centrele de cercetare în universități.

3. Dificultatea atingerii masei critice: în unele domenii / specialități numărul cercetătorilor e foarte mic și există probleme în efectuarea cercetărilor, desfășurarea concursurilor, asigurarea evaluării. Totuși, nu credem că masa critică poate fi asigurată prin simpla unire (fuziune) a organizațiilor științifice. Nu e clar, de exemplu, cum fuziunea centrelor științifice în domeniul fizicii, istoriei și protecției plantelor ar putea asigura masa critică.

Propunere: soluționarea masei critice prin instrumente de cooperare și integrare internațională și prin consolidarea unui spațiu științific românesc unic.

Publicitate