În prezent în Republica Moldova este în toi competiţia pentru obţinerea granturilor doctorale. Pentru a afla cum să obţii un astfel de grant, am analizat Metodologia de desfășurare a competiției proiectelor științifice pentru repartizarea granturilor doctorale de la bugetul de stat (aprobată prin ordinul Ministrului Educaţiei nr. 86 din 8 februarie 2016). Însă, au apărut şi mai multe nedumeriri şi întrebări. Iată câteva mai esenţiale:
1) Care este logica să organizezi tocmai 3 competiţii pentru granturi doctorale: în cadrul şcolii doctorale – la nivel naţional (între şcoli doctorale sau între instituţii) – în cadrul şcolii doctorale / instituţiei (p.6)? De aici rezultă alte multiple neclarităţi. Dar să luăm pe rând etapele competiţiei.
La primul concurs intern conducătorii de doctorat „pot participa cu unul sau mai multe proiecte de doctorat, în funcţie de numărul studenţilor-doctoranzi aflaţi în coordonare” (p.7). Ce putem înţelege de aici: dacă deja coordonezi 1 doctorand poţi înainta un proiect, dacă încă nu îndrumezi nici un doctorand – nici nu poţi înainta proiecte??? Dacă însă se are în vedere că pot fi înaintate proiecte în număr de 5-n, unde n=numărul doctoranzilor deja îndrumaţi (deoarece numărul maxim care poate fi coordonat de către un conducător este 5), atunci nu e clar de ce se limitează numărul proiectelor înaintate, deoarece această limitare ar trebui să se refere la numărul granturilor câştigătoare. Din metodologie rezultă că şcolile doctorale pot să trimită la competiţia naţională atâtea proiecte câte doresc. În acest caz, care ar fi interesul şcolii doctorale să nu solicite cât mai multe proiecte? Şi dacă nu există nicio motivaţie pentru limitare şi nicio restricţie în numărul proiectelor înaintate (iar instituţiile deseori mizează pe formula „înaintăm cât mai mult pentru ca să obţinem măcar ceva”) – care ar fi rostul competiţiei interne iniţiale?
La competiţia naţională a proiectelor ştiinţifice nu este foarte clar din metodologie dacă fiecare şcoală doctorală înaintează doar o propunere de proiect ştiinţific sau propuneri de proiecte ştiinţific pentru fiecare conducător de doctorat (p.10). Dacă este un singur proiect – atunci logic ar fi să se aprobe sau să se respingă proiectul (după cum este practica internaţională a concursurilor de proiecte), nu să se aprobe doar anumite părţi din proiect (un anumit număr de granturi). Din metodologie nu este foarte clar întotdeauna dacă are loc competiţia între proiecte ştiinţifice ale conducătorilor sau între şcoli doctorale? Foarte ambiguă este prevederea din p.13, conform căreia „repartizarea granturilor doctorale pe domenii e determinată de situaţia social-economică a ţării” (!). Adică, dacă este creştere economică – favorizăm unele domenii, dacă este mare şomajul – altele, dacă ponderea populaţiei sub limita sărăciei a depăşit un anumit nivel – alte domenii, sau cum să înţelegem? De fapt, nu există nişte criterii clare de repartizare între domenii.
Cea mai controversată pare a fi „competiţia instituţională de repartizare a granturilor doctorale”. De ce în cadrul şcolii doctorale / instituţiei să organizezi de două ori concursul – o dată până a trimite propuneri la competiţia naţională şi o dată după ce a fost organizată competiţia naţională? Dacă Ministerul Educaţiei evaluează proiectele ştiinţifice după criterii conforme cu bunele practici internaţionale şi de către experţi recunoscuţi internaţional (p.12) şi stabileşte în baza lor granturile – care e rostul unei a doua competiţii interne? Ea va fi mai obiectivă decât cea făcută de aşa experţi şi după aşa criterii? Sau a doua competiţie este necesară doar pentru a crea impresia autonomiei şcolii doctorale? Se pare ca această a două competiţie poate fi o sursă de conflicte şi de aplicare a criteriilor non-ştiinţifice. Spre exemplu, şcoala doctorală în măturologie are o capacitate de organizare a doctoratului foarte bună (savanţi recunoscuţi internaţional, infrastructură etc.) şi, datorită acestei şcoli, Ministerul Educaţiei, aprobă instituţiei din care face parte mai multe granturi doctorale, dar la repartizarea internă a granturilor Consiliul ştiinţific decide să ia mai multe granturi de la această şcoală (comparativ cu solicitările iniţiale) şi să le transmite şcolilor doctorale în bârfologie sau trântologie. Acesta este un scenariu foarte posibil, deoarece fiecare şcoală doctorală îşi desemnează reprezentanţi în Consiliul ştiinţific şi şcoala în măturologie poate fi în minoritate în deciziile de repartizare a granturilor. O situaţie similară poate fi şi la repartizarea granturilor între conducătorii de doctorat. Ar putea ca experţii recunoscuţi internaţionali să atribuie un grant doctoral şcolii în baza evaluării dosarului conducătorului A (care a venit cu o idee şi dosar excelent), iar ulterior şcoala doctorală, prin competiţia internă să ia grantul de la conducătorul A şi să-l dea la conducătorul B, proiectul căruia nu este câştigător conform evaluării Ministerului.
2) Deşi în Metodologie este indicat că evaluarea în cadrul competiţiilor se face în baza „criteriilor conforme cu bunele practici internaţionale” de către „experţi independenţi, din ţară şi din străinătate, recunoscuţi pe plan internaţional” (p.12), nicăieri nu sunt stipulate criterille şi nici nu este indicat ceva în plus despre experţi. Nu există nici formulare de evaluare. Şi dacă Ministerul Educaţiei nu cunoaşte/indică aceste criterii, atunci cum să le aplice instituţiile la ultima competiţie (pp.15, 16)? Din câte cunoaştem, Ministerul nu are o bază de date a experţilor, nu a format în acest scop comisii de experţi anul trecut şi nici nu a publicat lista experţilor care ar fi participat la evaluarea propunerilor de proiecte.
3) În Metodologie se utilzează nişte noţiuni care se pare că au alt sens decât ne-am obişnuit. Astfel, nu prea e clar ce se înţelege prin proiect ştiinţific (că să nu mai vorbim că uneori se utilizează denumirea de propunere de proiect, iar alteori – de proiect). Ceea ce se solicită prin p.10 nu poate fi numit (propunere de) proiect ştiinţific. Nici măcar ceea ce e indicat în formularul 3 (rezumatul proiectului) este departe de un proiect ştiinţific, deoarece el ar trebui să descrie modalitatea de atingere a unui scop, care este prevăzut să se realizeze într-o perioadă determinată, utilizând resurse umane şi materiale şi căruia îi este ataşat un set propriu de reguli, obiective şi activităţi. Structura rezumatului proiectului indicat în formularul 3 nu include aşa elemente ca analiza literaturii, metodologia, referinţe şi alte elemente obligatorii pentru un proiect ştiinţific. Vezi spre exemplu formularele pentru propunerile de proiecte de la Academia de Ştiinţe a Moldovei sau din programul Orizont-2020 sau măcar cerinţele pentru un proiect ştiinţific studenţesc. Comparând aceste formulare cu solicitările Ministerului Educaţiei, nu cred că putem vorbi în ultimul caz despre proiecte ştiinţifice propriu-zise.
În metodologie deseori se spune despre evaluarea / confirmarea disponibilităţii conducătorului de doctorat de a coordona numărul de teze solicitate. După părerea mea, disponibilitatea este confirmată de conducător prin însăşi solicitarea grantului doctoral, adică el se declară gata, liber pentru această activitate. De aceea, disponibilitatea nu cred că trebuie să fie evaluată de cineva din afară. Altceva este capacitatea conducătorului de doctorat de a coordona teze, care ar trebui să fie un element important al evaluării (certificat de abilitare, aria de interes, publicaţii ştiinţifice etc.).
Ar mai fi unele întrebări, dar cred că e clar că ceva ar fi trebuit de făcut, dar nu s-a făcut şi… în cazul ăsta :).
Gheorghe Cuciureanu 
1 Răspuns to “Cum să obţii un grant doctoral în Republica Moldova?”