Valoarea strălucește prin omenie

În condiţiile în care acordarea distincţiilor în Republica Moldova se face în cantităţi industriale, fără a se face întotdeauna pe principii meritocratice, când unele instituţii publice de la noi se transformă în localuri pentru organizarea evenimentelor festive şi sărbătorirea diferitor jubilee, reale şi inventate, riscăm să banalizăm şi unele evenimente importante din viaţă, să nivelăm persoanele morale şi imorale, să nu observăm valorile adevărate. Cum putem schimba lucrurile? Probabil, şi prin faptul de a spune lucrurilor pe nume şi de a informa societatea despre oamenii şi savanţii valoroşi. Despre unul dintre aceştia vreau să spun şi eu câteva cuvinte. De ce consider că este un om şi savant adevărat şi valoros?

În primul rând, pentru că are un puternic „filon” de moralitate. Chiar dacă este un om al compromisului, după cum afirmă el însuşi, îl poate admite „doar în măsura ca el să nu-l compromită”. Aş adăuga că atunci când ia unele decizii, pe care e constrâns de împrejurări să şi le asume, este conştient de deficienţele acestora, deoarece „a fi sincer şi cinstit cu sine însuşi” este un alt reper de care se conduce. În sfârşit, principiul „nu te ridica pe capetele semenilor tăi” cred că este unul care îl caracterizează plenar. Despre calitatea morală a acestui om ne vorbesc şi cerinţele pe care le are faţă de oricine doreşte să fie prietenul lui: „Să fie sincer şi deschis la suflet, să fie gata la anumite sacrificii, să fie în stare în situaţii dificile să mă privească în ochi, să fie un om al cuvântului, să aibă simţul măsurii, să cinstească valoarea şi munca”. Toate aceste principii morale, pe care le respectă pe parcursul întregii vieţi, cred că vin din familie, de la baştină, din Zahorna Şoldăneştilor. Nu întâmplător acolo este locul unde îşi doreşte permanent să revină, iar mărul şi nucul de la colţul casei părinteşti, precum şi stejarul multisecular de la marginea satului, le păstrează mereu în gânduri. Întâmplările de acasă au fost primele lecţii de viaţă, iar persoanele dragi – modele vrednice de urmat, care aveau să îi influenţeze comportamentul ulterior. Bunicul Terentie n-a acceptat până la moarte să devină colhoznic, iar fraţii celuilalt bunic, Petru, au fost cu toţii deportaţi în Siberia. Tatăl său, deşi era printre primii la învăţătură, nu a continuat studiile, preferând să lucreze pentru a trimite la diverse şcoli pe fraţii şi surorile lui mai mici. Nu putea urmaşul acestora să accepte propunerea făcută în timpul facultăţii de către ofiţerii de securitate pentru a colabora cu ei, rezistând „intimidărilor, presiunilor şi chiar în faţa fricii de blocare în viitor a carierei profesionale”. De altfel, destule persoane îşi datorează cariera ştiinţifică legăturilor strânse cu securitatea şi partidul.

În al doilea rând, pentru că este un savant recunoscut în lume. Se află la frontiera noilor cunoştinţe, fiind un cercetător important în domeniul fizicii condensate şi ingineriei electronice, având circa 500 lucrări ştiinţifice. Succesele lui şi pătrunderea în elita ştiinţifică mondială se datorează unei munci asidue şi vin din „dorinţa nestăvilită de cunoaştere şi caracterul maximalist de autoafirmare”, cultivate din copilărie. Astfel, procurarea de către tatăl său a unei instalaţii de tăiat scânduri, prima lui interacţiune cu tehnica, la baza căreia stă fizica cu procesele ei, l-a ajutat să înţeleagă „pe de o parte, că e captivant să înţelegi cum funcţionează un mecanism, iar, pe de altă parte, că el îţi uşurează enorm munca”. Dintr-un alt episod, descris de protagonist într-un interviu, când a fost nevoit să pregătească mâncare fraţilor mai mici fără a avea vreo experienţă, el a dedus că „dacă doreşti, înveţi lucrurile din mers”. Iar lecţia majoră pe care a învăţat-o de acasă este că „numai prin muncă şi dăruire poţi realiza ceva. Însă munca trebuie rostuită cu mintea”. După atingerea unor succese remarcabile în ştiinţă, el continuă să rămână un adevărat cercetător. Este printre puţinii savanţi de la noi care după ocuparea unor funcţii de conducere, continuă zilnic, sistematic să efectueze cercetări în laboratorul său de la institut. Pentru aceasta se bucură de un prestigiu deosebit pe plan internaţional, fiind preşedinte al Comitetului Internaţional de Expertiză în domeniul Fizicii Stării Condensate din cadrul Institutului de la Dubna, unul din cele 2 centre de excelenţă de cercetări nucleare din Europa. Nu încearcă însă să facă din asta un titlu de glorie, să facă PR din orice succes, să pretindă premii naţionale în domeniul ştiinţei, ceea ce iaraşi îl deosebeşte pozitiv pe fundalul general. În plus, se deosebeşte prin faptul că are un orizont foarte larg, posedând cunoştinţe vaste din cele mai diverse domenii ale cunoaşterii şi este deschis spre inter- şi multidisciplinaritate.

În al treilea rând, pentru că e un altfel de manager decât majoritatea şefilor de la noi. Este un conducător modern care apelează la colaborarea subalternilor şi nu la impunerea prin directive obligatorii. Toate problemele se discută, fiecare are dreptul la opinie şi la expunerea ei, se utilizează experienţa colaboratorilor şi în final deciziile urmează logica discuţiilor şi nu sunt prestabilite. Chiar dacă în societatea noastră, cu încă multe reminiscenţe sovietice, o astfel de abordare nu este totdeauna acceptată şi uneori este mai greu de atins obiectivele, consider că doar aşa pot fi obţinute rezultate durabile. Pentru o instituţie academică, o cerinţă etică este ca şeful acesteia să nu fie implicat în abuz de autoritate (însuşirea nemeritată a calităţii de autor / coautor de publicaţii, abuzul pentru obţinerea beneficiilor materiale din proiecte de cercetare-dezvoltare, impunerea nejustificată a propriilor teorii, concepte etc.). Şi, în acest sens, conducătorul de instituţie, la care mă refer, se deosebeşte în peisajul autohton şi este un exemplu de comportament: nu are pretenţia să fie coautor la publicaţiile subalternilor pentru a bate recorduri de productivitate, nu îşi promovează doctoranzii în afara procedurilor şi cerinţelor stabilite şi nu îşi impune conceptele.

Pentru toate acestea şi multe altele îl apreciez şi îl respect. Întâmplător sau deloc întâmplător, sunt subalternul acestuia într-o instituţie, iar el azi … (Nota: text scris la împlinirea a 60 de ani, pe 5 februarie 2015)…

….iar azi, 2 aprilie 2017… ne-a părăsit…

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească cu Drepții pe Valeriu CANȚER.

 

Publicitate