Finanţarea publică a cercetării în Republica Moldova: un ciclu nou, abordare veche?

Academia de Ştiinţe a Moldovei (AŞM) a lansat Concursul proiectelor de cercetări ştiinţifice fundamentale şi aplicative, finantaţe de la bugetul de stat pentru anii 2015-2018.

În urma desfăşurării concursului se va lua decizia de finanţare a aşa-numitelor proiecte instituţionale pentru următorii 4 ani. Proiectele instituţionale reprezintă instrumentul de bază de distribuire a finanţelor publice alocate cercetării-dezvoltării în Republica Moldova. Ultimii 5 ani prin acest instrument de finanţare au fost alocate în medie circa 70% din finanţarea publică a cercetării-dezvoltării sau peste 85% din finanţarea destinată proiectelor de cercetare-dezvoltare. Modalitatea de repartizare a finanţării instituţionale în trecut a provocat numeroase critici, mai importante fiind următoarele:

• Propunerile de proiecte nu concurează una cu alta, deoarece volumul finanţării pe instituţii este într-o măsură mai mare sau mai mică prestabilit (ERAWATCH, 2013). Nu s-a înregistrat niciodată situaţia ca vreo instituţie care anterior avuse finanţare instituţională să nu fi câştigat proiect instituţional pentru perioada următoare. Atunci când o instituţie înaintează propuneri de proiecte cu volumul de finanţare total mai mare decât i-a fost prestabilit şi acestea sunt evaluate pozitiv de către experţi, acestei instituţii i se propune să decidă fie că selectează doar atâtea proiecte câte se încadrează în sumă, fie reduce finanţarea pentru toate.
• Nu sunt făcute publice criterii după care volumul finanţării instituţionale ar fi distribuit după instituţii. Volumul primit de instituțiile de cercetare este „mai degrabă determinat, conform relatărilor din interviurile realizate, de relațiile pe care acestea le au cu conducerea AȘM” (Expert-Grup, 2011).
• Lipsa respectării procedurilor competitive: la un control efectuat în anul 2011 Curtea de conturi a descoperit lipsa evaluării și, respectiv, a participării la competiţie pentru un număr semnificativ de propuneri de proiecte instituționale, care ulterior au fost finanţate (Curtea de conturi, 2011).

Cum va fi distribuită finanţarea publică pentru următorii 4 ani? Există mai multe aspecte care ne fac să ne întrebăm dacă se va schimba ceva radical odată cu intrarea într-un nou ciclu. Ne vom opri însă la două aspecte esenţiale.

Primul aspect ţine de procedura de lansare şi desfăşurare a competiţiei. Evenimentul de lansare, desfăşurat pe 13 iunie la AŞM, a scos la iveală mai multe neclarităţi şi confuzii, precum şi critici din partea cercetătorilor privind de condiţiile de participare. Această situaţie putea fi evitată, în opinia mea, dacă se elabora din timp un proiect de Pachet de informaţii al concursului, care să fie scos la consultaţie publică şi eventual să fie discutat în cadrul unui eveniment până la lansare. După discutarea tuturor aspectelor de desfăşurare a competiţiei şi aprobare, acesta ar fi trebuit să servească ca un document care descrie întreg procesul de desfăşurare a competiţiei (cerinţele de eligibilitate, instrucţiuni detaliate privind modul de completare a formularelor, descrierea clara a procedurii de evaluare şi a selecţiei etc.). Informaţia prezentată cu ocazia lansării – Apel-Concurs, pe lângă faptul că nu a fost dezbătută public, nu întruneşte nici toate cerinţele pentru un astfel de document (vezi, pentru comparaţie, un Pachet de informaţii al unei competiţii din România). Un singur exemplu: în Informaţia prezentată sunt indicate categoriile de cheltuieli eligibile, dar nu este indicat plafonul pentru fiecare categorie, cu indicarea bazei legale pentru aceasta. Înseamnă oare asta că directorii de proiect vor trebui de fiecare dată să vină sau să sune la Direcţia finanţe a AŞM pentru a se consulta individual? Sau doar în contractul de finanţare se va specifica repartizarea sumelor pe articole? De ce să nu fie stipulată cota maximă admisă pentru diferite tipuri de cheltuieli (pe diferite tipuri de cercetare, domenii etc.) până la înaintarea propunerilor de proiecte? Nu este prea individualizată abordarea apoi?

Al doilea aspect ţine de esenţa finanţării instituţionale. Este într-adevăr un concurs deschis la care participă toate instituţiile acreditate, cu oricâte proiecte doresc, solicitând volumul de finanţare pe care îl doresc, şi la care câştigă cele mai bune proiecte? Dacă e aşa – atunci ar trebui să admitem că pot exista instituţii care nu vor câştiga niciun proiect şi instituţii care vor lua „partea leului”. Mă îndoiesc că se va întâmpla aşa, pentru că asta e finanţarea de bază a instituţiilor şi fără ea respectivele instituţii ar disparea. Indirect aceasta se recunoaşte prin:

• stipularea că „una şi aceeaşi persoană nu poate participa în calitate de director/executor în mai mult de un proiect la un apel de proiecte”: de ce nu ar putea? adică există garanţia că proiectul în care participă e câştigător?
• solicitarea ca salarizarea cercetătorilor să fie calculată la nivelul anului trecut: adică pentru fiecare instituţie totuşi există o sumă fixată?

Şi atunci ar trebui să recunoaştem că Apelul lansat nu este un concurs de proiecte finanţate competitiv. Această constatare nu este în sine o acuzaţie dacă ne uităm care e esenţa finanţării instituţionale în statele europene – sustenabilitatea instituţiilor, finanţarea proiectelor de lungă durată şi a cercetărilor mai puţin atractive din punct de vedere economic etc. Altceva e că în aceste state finanţarea instituţională se acordă după criterii clare şi ponderea ei în totalul finanţării este în scădere. Pornind de la această perspectivă, s-ar impune şi în Republica Moldova tratarea diferită a fnanţării instituţionale, elementele cele mai importante incluzând:

• distribuirea finanţării instituţionale pe organizaţii nu în baza concursurilor de proiecte, ci conform unei formule de repartizare;
• formula de repartizare a finanţării instituţionale ar trebui să ţină seama de numărul cercetătorilor, infrastructura necesară de menţinut şi performanţa instituţională;
• aprecierea performanţei instituţionale ar trebui să se bazeze pe categoria acordată organizaţiei de către CNAA la acreditare;
• o autonomie mai mare a instituţiilor la utilizarea finanţării instituţionale;
• fixarea unei cote pentru finanţarea instituţională din totalul finanţării publice a cercetării-dezvoltării.

Trebuie să înţelegem că finanţarea instituţională se acordă în principal pentru a asigura durabilitatea instituţiilor şi să acţionăm în consecinţă. Altfel, vom simula şi în continuare concursul proiectelor instituţionale.

Dacă însă tot pretindem să distribuim prin competiţii de proiecte finanţarea pentru cercetare-dezvoltare, e necesar să fixăm o cotă rezonabilă pentru finanţarea cu adevărat competivivă (de ex., până la 25-30%). În cadrul acestei finanţări, de ce nu s-ar anunţa concursuri reale sau licitaţii ale proiectelor de cercetare (iată exemplu de licitaţii), cu tematici  formulate de experţi, deosebit de actuale şi necesare pentru Republica Moldova, concursuri la care ar participa echipe de cercetători şi care ar concura realmente între ele pentru a obţine finanţarea respectivă?

Publicitate