Bisericile Basarabiei. Ce ştim noi despre ele?

Cerga-1La sfârşitul anului 2013, la Editura “Civitas” a văzut lumina tiparului primul volum al lucrării “Bisericile Basarabiei” de Alexandru Cerga. Cartea reprezintă un dicţionar enciclopedic preconizat să fie editat în câteva volume şi să cuprindă informaţii despre cca 1450 biserici. În procesul de  pregătire a volumului, autorul a beneficiat de consultaţiile membrului corespondent al AŞM Demir Dragnev.

Este pentru prima oară în interfluviul nostru când istoria fiecărui locaş sfânt şi viaţa şi activitatea preoţilor slujitori este sistematizată ştiinţific şi expusă alfabetic după denumirea localităţilor. După cum pe bună dreptate menţionează şi autorul în cuvântul introductiv, o asemenea lucrare permite enoriaşilor bisericilor, precum şi celor interesaţi de istoria ecleziastică să afle informaţii variate despre toate locaşele existente în prezent şi despre cele care le-au precedat, despre numele ctitorilor şi ale preoţilor care au oficiat acolo servcii divine pe parcursul secolelor; permite, în definitiv, să înţelegem mai profund locul bisericii basarabene în contextul istoriei creştinismului din întreg spaţiul românesc. Descrierea fiecărei biserici conţine date despre construcţia locaşului, distrugerea sau închiderea acestora în perioada sovietică, descrierea aspectului arhitectural, înzestrarea bisericilor, necropolele şi alte elemente. Sunt utilizate şi date despre bisericile vechi dispărute. Toate bisericile sunt însoţite de imagini care aparţin în exclusivitate autorului.

Informaţia despre preoţi include date privind viaţa, hirotonirea, studiile etc. Menţionăm în mod special datele privind preoţii martiri, care au fost torturaţi în închisorile bolşevice sau au avut de suferit în perioada regimului sovietic. Necesitatea publicării informaţiei despre toţi preoţii unui locaş este confirmată şi de faptul că majoritatea preoţilor actuali nu-şi cunosc înaintaşii, mai ales în cazurile când biserica nu a funcţionat în perioada sovietică.

Valoarea acestei lucrări este dată şi de faptul că majoritatea informaţiilor sunt inedite, colectate din fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova şi ale filialei Ismail a Arhivei regionale din Odesa. Sursele indicate în lucrare mai includ studiile ştiinţifice cu referire la tema cercetată şi descrieri concrete ale unor locaşe. În plus, lucrarea este bazată pe ample cercetări pe teren, îndeosebi utilizate în descrierea aspectului arhitectural al edificiilor de cult.

Imaginea despre această apariţie ar fi incompletă fără a spune câteva cuvinte despre personalitatea neordinară al autorului ei. Alexandru Cerga este profesor la un liceu din Chişinău. Lucrează la acest studiu din anul 2007. Se poate spune ca e proiectul vieţii lui. Nu este finanţat de nimeni. A străbătut toate localităţile Republicii Moldova şi a fost la toate bisericile din acest spaţiu. Ceea ce face este o dovadă a dragostei faţă de pământul său, iar modul cum se manifestă reflectă cea mai bună trăsătură a locuitorilor acestuia – cumsecădenia. Nu a făcut din apariţia acestui volum un mijloc de obţinere a unor lauri, titluri, recunoştinţe. Deşi… După părerea mea, este un lucru titanic care altminteri îl fac instituţii de cercetări enciclopedice. Este o lucrare care vine cu multe noutăţi, inclusiv conexe tematicii (ex., descoperirea unei atestări documentare mai timpurii a unei localităţi decât data oficială), în contrast cu suficiente teze de doctorat de la noi care reprezintă „aglomerări” de texte din diferite surse. Nu cred că ar exista mulţi cercetători autohtoni care ar fi făcut atâtea deplasări pe teren pentru pregătirea tezei. Şi cu toate astea, autorul nu este doctor în ştiinţe, deşi cred că ar merita. Cum ar merita să fie şi finanţat pentru astfel de studii, cel puţin două instituţii, AŞM şi Biserica ortodoxă, având toate motivele să fie interesate de aceste rezultate, mai ales ţinând seama de „rentabilitatea” investiţiei.

Acest prim volum (literele A-Cahul) a fost publicat cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni al Guvernului României. Ce va fi cu celelalte volume nu se ştie. Ar fi păcat însă ca eforturile acestui urmaş a lui Bezviconi să nu fie materializate în publicaţii care să ajungă la toţi cei interesaţi.

Lasă un comentariu

Descoperă mai multe la Gheorghe Cuciureanu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura