Evaluarea tezelor de doctorat: sunt utile comisiile de experţi?

Motto: Când ai aceeaşi părere cu majoritatea, e bine să mai reflectezi odată (Mark Twain)

În Republica Moldova, tezele de doctorat, înainte de a fi aprobate de către CNAA, sunt examinate de comisii de experţi pe domenii. În domeniile în care par să existe „conveiere”, există o solidaritate corporativă de invidiat, iar comisiile de experţi sunt mai degrabă ineficiente (în cel mai bun caz).

Din păcate, şi în aceste comisii oamenii principiali şi oneşti sunt în minoritate (ca şi în general în societatea noastră), mai mult – nu totdeauna ei sunt cei care impun părerile, or tupeul este un defect al oamenilor mici.

Am impresia că orice teză ar putea fi aprobată de comisii, dacă conducătorul de doctorat este un om „de-al nostru” şi chiar dacă ar fi o mulţime de obiecţii la conţinut, acestea „nu ar diminua valoarea ştiinţifică a lucrării”.

Există însă un caz notabil când o astfel de comisie va fi „principială” – atunci când se doreşte răzbunarea pe un conducător de doctorat, doctorand sau o persoană care solicită titlu ştiinţifico-didactic. Profitând de faptul că nivelul majorităţii tezelor este relativ scăzut se vor găsi numeroase argumente în sprijinul respingerii lucrării.

Comisia e doar un element în procesul de susţinere a tezelor de doctorat, dar nu se deosebeşte de celelalte elemente cel puţin printr-o caracteristică – evitarea asumării responsabilităţii pentru lucrările promovate (într-o interpretare neutră).

Unica şansă ca să impui o comisie de acest gen să respingă o lucrare slabă este să vii cu probe concrete de plagiat cras, dar şi atunci comisia va încerca să evite să se pronunţe asupra lucrării, invocând că atunci când sunt elemente de plagiat, teza nu trebuie dată experţilor, ci întoarsă pretendentului pentru a o reface (!). Înseamnă asta că trebuie să fie întoarsă plagiatorului pentru a camufla mai bine furtul intelectual?

Până la un anumit nivel, acest fenomen este explicabil. Evaluatorul şi evaluatul de azi se pot schimba mâine cu locurile, mai ales când numărul specialiştilor într-un domeniu este mic. Astfel, în condiţiile unei comunităţi mici evaluarea şi ierarhiile sunt foarte subiective, sistemul recunoaşte ca experţi şi persoane care nu au o valoare ştiinţifică demonstrată pe plan internaţional şi există posibilităţi de promovare a intereselor de grup.

În această situaţie eu văd două căi posibile pentru a atenua amploarea fenomenului:

1) impunerea unor criterii cantitative mai exigente pentru susţinerea tezelor de doctorat: publicarea preliminară a rezultatelor acesteia în reviste ştiinţifice recunoscute internaţional, prezentarea la conferinţe ştiinţifice de peste hotare etc.

2) implicarea unor experţi din afară la evaluarea tezelor: în baza unui acord cu structura similară din România, invitarea unor cercetători moldoveni din diasporă, solicitarea de la pretendenţi a unui rezumat in engleză şi trimiterea acestuia experţilor din alte ţări etc.

Dar, e posibil oare în Republica Moldova implementarea unor astfel de măsuri?

Publicitate