Din impresiile de ieri. ..
Un reprezentant al Academiei de Ştiinţe a Moldovei se arată deranjat de faptul că în componenţa Comisiilor de susţinere a tezelor de doctor în drept (Consilii ştiinţifice specializate -CŞS) se fac modificări de către Comisia de Atestare a CNAA, deşi prerogativa dată este stipulată în art.104 al Codului cu privire la ştiinţă şi inovare. De ce? Oare se doreşte ca aceleaşi persoane să evalueze toate tezele de doctorat? Sau s-a supărat dumnealui că nu i s-a permis să fie mai mult de 5 ori pe an preşedinte al CŞS, conform prevederilor în vigoare? În mod normal, este imposibil ca unele şi aceleaşi persoane să fie specialişti la toate temele, fie chiar şi de la aceeaşi specialitate.
Un alt reprezentant al Academiei de Ştiinţe se arată nemulţumit de faptul că subsemnatul a îndrăznit să analizeze trăsăturile forte şi slabe ale actualei organizări a ştiinţei în Republica Moldova în cartea „Managementul sistemului naţional de cercetare-dezvoltare: între globalizare şi provincializare”. Mai mult, el terorizează persoanele care m-au ajutat în apariţia acestei lucrări. De ce, dacă toate concluziile se bazează pe date şi analize? Oare luarea deciziilor în sfera ştiinţei şi inovării nu presupune dezbaterea ideilor şi existenţa unei baze ştiinţifice pentru aceasta? Sau şi ştiinţa reprezintă un monopol în Republica Moldova? În mod normal, unanimitatea şi lipsa de discuţii nu se înscriu în logica ştiinţei.
Unii conducători de doctorat din domeniul economiei şi dreptului sunt supăraţi atunci când tezele de doctorat ale discipolilor lor sunt analizate prea detaliat. Dar de ce oare nu sunt interesaţi ca subiectele analizate să stârnească cât mai multe discuţii ştiinţifice, iar lucrările să fie evaluate într-un cerc cât mai larg?
Puţinele cazuri de plagiat şi de încălcare a eticii ştiinţifice care au ieşit la suprafaţă în Republica Moldova (cel mai răsunător – cazul Bahnaru, redat de Jurnal de Chişinău) se pare că nu prea au reuşit să schimbe atitudinea faţă de fenomenul respectiv. Ne deosebim şi aici de restul Europei. Astfel, anul trecut şi-au dat demisia pentru acuzaţii de plagiat vicepreşedinta Parlamentului European, Silvana Koch-Mehrin, şi ministrul Apărării al Germaniei, Karl-Theodor zu Guttenberg. De ce se întâmplă doar la ei? Oare se tem factorii de decizie de la noi să deschidă Cutia Pandorei sau sunt şi alte motive?
Conduita etică, principialitatea şi atitudinea proactivă, care intr-o societate normală sunt privite ca ceva firesc, la noi – în cel mai bun caz ca o ciudăţenie, dar, de regulă, ca diversiuni contra ştiinţei din Republica Moldova.
De ce? Oare ponderea oamenilor oneşti este atât de mică încât să nu asigure masa critică pentru a spune lucrurilor pe nume?
Gheorghe Cuciureanu 
Raspunsul la intrebarea de la sfarsitul articolului cred ca nu e greu de intuit. De fapt e acelasi raspuns ca si la multe alte probleme persistente la noi. Si anume. Schimbul de generatii care vin la putere in toate sferele de activitate a unui stat. In tarile civilizate acest schimb se face mult mai repede. La noi situatia este inrautatita inca si de faptul ca acei care acum dirijeaza au fost formati in timpul URSS si de acolo li se trag toate apucaturile mai proaste.
Uneori mi se pare ca nici schimbul de generaţii nu va schimba radical ceva, pentru ca in multe cazuri are loc doar un schimb „fizologic”, iar noile feţe se aleg după „chipul şi asemănarea” celor vechi.
Correct. Acest lucru se observa mai ales la clasa politica. Problema insa e aceeasi. Garda veche se mentine prea mult la putere impunand in societatea anumite modele de comportament, astfel avand posibiltatea sa-si creieze clone.
salut!
Felicitari pentru curaj (ca numai asa pot fi calificate contrapunerile cu potentii politici si decizionali ai momentului) si mult succes in actiunile de mai departe. Eu voaim sa iti sugerezi sa plasezi textul integral al monografiei si mi se pare ca ar putea fi o posibilitate pe box.com. Am sa vad ce pot face si eu.
In privinta articolului, cred ca foarte multa lume nu poate depasi sindromul iepurasului si se revolta pe la colturi, post factum si nu are curajul sa se pronunte transant. De cele mai multe ori suntem pur si simpu comozi…