Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie din Bucureşti a organizat la sârşitul anului trecut o masă rotundă cu titlul „Universităţile şi Cercetarea din România Încotro?”, la care au participat experţi naţionali invitaţi. Multe din concluziile şi propunerile formulate la acest eveniment sunt foarte actuale şi pentru Republica Moldova. Iată doar câteva referitoare la politica cercetării:
„1. Strategia naţională în cercetare nu trebuie să mimeze strategia europeană. Ea trebuie să se înscrie într-o politică naţională, prin care (1) să rezolvăm problemele teoretice şi/sau practice cu care se confruntă societatea românească şi (2) să ne pregătim pentru a ne ancora, competitiv, în politica şi strategia europeană. Nu în ultimul rând, merită să investim în acele domenii în care avem deja un avantaj competitiv şi/sau în care dorim să ne dezvoltăm, cu şanse mari, un astfel de avantaj.
2. Cercetarea aplicativă trebuie finanţată preponderent de beneficiarii din mediul socioeconomic. Este contraproductiv să susţinem, dominant, din fonduri publice, o cercetare aplicativă într-un mediu socioeconomic slab.
3. Cercetarea fundamentală trebuie susţinută ferm, alături de cercetarea aplicativă. Dacă cercetarea aplicativă poate rezolva probleme practice punctuale, oferind, astfel, nu doar rezultatele dorite, imediat, dar şi satisfacţia unei competitivităţi aparente, pe termen mediu şi lung, fără rezultatele aduse de cercetarea fundamentală (de exemplu, resursă umană de calitate, paradigme inovative etc.), aceasta devine necompetitivă şi o „gaură neagră” consumatoare de resurse.
4. Cercetarea universitară, cu rol educaţional, este finanţată, în mod oficial, prin finanţarea de bază. Deoarece finanţarea de bază este însă foarte scăzută – abia acoperind salariile pentru activităţile de predare −,aceasta nu poate susţine, în mod real, cercetarea educaţională. Aşadar, presiunea se mută pe finanţările prin granturi de cercetare care, în mod normal, ar trebui să susţină doar cercetarea competitivă (universitară şi neuniversitară). În consecinţă, banii pentru cercetarea competitivă sunt insuficienţi, iar competiţia pentru granturi nu poate fi organizată la standarde ridicate, deoarece ea trebuie să permită şi accesul cercetării universitare cu rol educaţional.
5. Finanţarea cercetării pe domenii trebuie dublată de finanţarea cercetării focalizată pe probleme teoretice (de exemplu, în cercetarea fundamentală) şi practice (de exemplu, cercetarea aplicativă), cu relevanţă naţională şi/sau internaţională.
9. Sistemul de evaluare academică trebuie să fie nuanţat, după setul de bune practici internaţionale specifice fiecărei discipline/fiecărui domeniu academic. Nerespectarea acestui principiu duce la distorsiuni grave în procesul de evaluare la toate nivelurile. El nu trebuie aplicat retroactiv, ci prospectiv – cu o perioadă de graţie,corespunzând evoluţiei profesionale în domeniu -, vizând, pentru fiecare domeniu, zona proximei sale dezvoltări.
10. Rolul ştiinţelor socioumane trebuie reconsiderat şi susţinut pentru a genera activ şi critic o cultură naţională de calitate, cunoscută internaţional, şi pentru a rezolva probleme fundamentale de a căror rezolvare depinde însăşi substanţa societăţii în care trăim (de exemplu, schimbările demografice).
11. Rolul ştiinţelor şi al ştiinţelor vieţii trebuie regândit pentru a stimula mai multe colaborări interdisciplinare. Într-adevăr, problemele lumii în care trăim sunt complexe (de exemplu, încălzirea globală) şi, aşadar, doar colaborări complexe interdisciplinare pot aduce soluţii adecvate.
12. Ştiinţele inginereşti trebuie regândite pentru o ancorare mai bună în cerinţele şi dinamica societăţii moderne (de exemplu, protecţia mediului).
24. Este nevoie de profesionalizarea domeniului politicii ştiinţei şi scientometriei, prin formarea unui corp de experţi.”
Sursa: Revista de Politica Ştiinţei şi Scientometrie, nr.4, 2013, p.1-4
Gheorghe Cuciureanu 